COD GALBEN: 29-09-2020 ora 11 Intre 29 septembrie, ora 11:00 - 30 septembrie, ora 10:00 se va semnala 29 septembrie, ora 11:00 - 30 septembrie, ora 10:00Fenomene vizate COD GALBEN: 29-09-2020 ora 14 Intre 14:35 si 15:30 se va semnala averse ce vor cumula 25 l/mp, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului in Județul Gorj, Județul Vâlcea;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Pe 16 decembrie, la Timișoara a început Revoluția română, cea care a răsturnat regimul comunist. România a fost singura ţară din Europa Centrală și de Est în care trecerea de la totalitarism la democraţie s-a făcut prin violenţă şi cu executarea conducătorilor vechiului regim. Revoluția a făcut peste 4 mii de victime. Dintre acestea, mai bine de o mie de români și-au sacrificat viața pentru că și-au dorit o țară fără dictatură, o Românie în care legea este egală pentru toți, o Românie în care generațiile viitoare pot trăi în libertate. Momentele Revoluției au fost surprinse de fotoreporterii AGERPRES, iar mărturiile lor în imagini fac parte din marea Arhivă istorică de fotografie AGERPRES. Fotoreporteri: Constantin Duma, Radu Constantinescu, Viorel Lăzărescu, Sorin Lupșa, Mircea Hudek, Ilie Bumbac, Ilie Marian, Lucian Tudose, Ovidiu Bogdan, Cornel Mocanu, Virgil Pavel,Codruța Dragoescu, Ovidiu Bogdan, Mihai Alexe. Sursă ambianțe Revoluția română: Ghiță Olaru, Mudavaflex, TVR. Realizator: Marilena Gheorghiță, Grafică și montaj: Andrei Cârlan.

 

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.