Video

Maraton de vaccinare în Bucureşti, de vineri până luni

"Maratonul vaccinării pentru viaţă" are loc în şase centre din Bucureşti. Startul a fost dat vineri dimineaţă, la Palatul Copiilor. Oamenii au format cozi la unele centre. La Biblioteca Naţională, pe lângă acţiunea de vaccinare, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti...
arrow-to-right
arrow-to-left


O faptă bună este cea mai bună rugăciune! Cu această credinţă  îşi începe ziua Cătălin Calaver, un tânăr de 36 de ani, care, în locul preoţiei, a ales să devină pompier şi antrenor de fitness. S-a născut în localitatea prahoveană Băicoi şi a avut mereu dorinţa de a-şi ajuta aproapele.

La 14 ani a plecat la Târgovişte, a făcut seminarul, apoi facultatea de Teologie şi masterul. Nu a devenit însă preot, pentru că nu a simţit că o poate face ca o misiune. Convins că nu îşi găsise încă menirea, a încercat meseria de dascăl. Apredat religia în şcoli, dar fiind o fire activă, nu s-a regăsit nici la catedră. A decis să facă o schimbare radicală, iar în urmă cu 10 ani a devenit pompier. Cătălin spune că dacă prin teologie ar fi devenit doctor de suflete, acum este salvator de vieţi omeneşti. El povesteşte că de multe ori intervenţiile sunt foarte periculoase, dar chiar dacă este conştient că îşi riscă viaţa, pune pe primul loc siguranţa celorlalţi.

Misiunea lui Cătălin nu se încheie însă odată cu intervenţiile. După program, tânărul îşi face o altă datorie: ca antrenor de fitness, îşi ajută clienţii să adopte un stil de viaţă sănătos. Cătălin mărturiseşte că de mic i-a plăcut sportul, dar abia la 18 ani a început să îl practice constant, pentru că pe atunci era foarte slab. Ulterior a urmat cursurile unei şcoli de instructori de fitness, apoi s-a specializat şi în nutriţie. Acum, în zilele libere, este antrenor la o sală din Ploieşti. A ajutat unii clienţi să slăbească spectaculos şi recunoaşte că nu este uşor, dar reuşeşte să îi motiveze şi să le schimbe stilul de viaţă împrietenindu-se cu ei şi explicându-le lucruri despre alimentaţie şi sport.

Povestea lui Cătălin a apărut ca exemplu într-o renumită revistă dedicată celor care duc o viaţă bazată pe mişcare şi alimentaţie sănătoasă. Pentru el, fiecare zi se încheie cu bucuria de a fi făcut un bine. Fie că a îmbrăcat uniforma de pompier, fie echipamentul de fitness. Tânărul crede că dacă tu nu eşti un exemplu, nu îi poţi cere celui de lângă tine să facă ceva ce tu nu faci.

Un nou episod din Campania AGERPRES "Tânăr de România" poate fi vizionat pe pagina de Facebook - https://goo.gl/6WD3Xj, precum şi pe canalul
YouTube - https://youtu.be/26GMMbz5Rdc.

AGERPRES/ (autor: Alberta Forgiarini, imagine: Cătălin Soci, grafician: Ioana Matei-Cârlan)

arrow-to-right
arrow-to-left

Imediat ce trece linia de sosire îşi aruncă mâinile în aer ca o descătuşare, la doar câteva secunde de când apucase să se uite în spate să vadă că britanica Wendy Sly nu mai avea cum să-i ia aurul olimpic. Zâmbeşte oarecum stingher, vorbeşte puţin cu antrenorul şi soţul ei, Ion Puică, apoi se descalţă şi porneşte într-un tur de stadion cu mâinile fluturând. Atât.
Unde era bucuria unei medalii de aur la competiţia supremă a lumii? Unde era acea descătuşare a efortului depus, a muncii de zeci de ani? "Acum, dacă urci pe podium te descarci, e o bucurie, dar noi în momentul ăla nu ne puteam bucura aşa, pentru că nu ne dădeau voie să ne dezlănţuim, să te bucuri, să sari. Te închideai aşa în carapacea ta şi plângeai înăuntrul tău. A fost greu, dar în acelaşi timp a fost foarte, foarte frumos", povesteşte prima campioană olimpică în proba de 3.000 de metri, Maricica Puică. Sistemul comunist le impunea campionilor o atitudine sobră chiar şi în cele mai fericite momente ale vieţii lor.
Dar Maricica Puică vorbeşte şi despre curajul lui Nicolae Ceauşescu de a trimite delegaţia României la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 1986, boicotate în plin Război Rece de toate ţările din blocul comunist, în frunte cu URSS.La 70 de ani, împliniţi miercuri 29 iulie, fosta campioană olimpică povesteşte despre oferta de 2 milioane de dolari primită de la Fred Lebow, legendarul fondator al maratonului de la New York, pentru a rămâne în SUA, ofertă refuzată pentru că i-ar fi nenorocit pe toţi de acasă. Şi avea 12 fraţi. Nu putea să-i uite. Cu unii dintre ei împărţea tenişii cu care alerga la cursele din şcoala primară.
Maricica Puică vorbeşte şi despre atletismul românesc, căzut într-o prăpastie de foarte mulţi ani, şi despre şansele pe care le are România la o nouă medalie olimpică.
Despre Ion Puică, fostul soţ şi antrenor, are câteva cuvinte care descriu ceea ce a reprezentat în viaţa sa: "A fost totul pentru mine". Şi nu regretă nimic.
Maricica Puică a cucerit la JO 1984 medalia de aur la 3.000 m şi cea de bronz la 1.500 m, în 1987 a obţinut medalia de argint la Mondialele de la Roma, în proba de 3.000 m, după ce în acelaşi an luase bronzul la 3.000 m la Mondialele indoor de la Indianapolis. Palmaresul său mai cuprinde două titluri de campioană mondială la cros (Roma 1982 şi East Rutherford 1984), precum şi o medalie de bronz în 1978, la Glasgow, dar şi două medalii de argint la Europenele din 1982 (Atena) şi 1986 (Stuttgart), ambele în proba de 3.000 m. Imagine: Catalin Soci, realizator: Adrian Ţone, redactare video: Sergiu Olteanu, montaj: Traian Arsenescu.

arrow-to-right
arrow-to-left
Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.